SUMAR

STAS SR ISO 9 TRANSLITERAȚIA CARACTERELOR CHIRILICE SLAVE ÎN CARACTERE LATINE

MIHAI CIMPOI. POETUL ȘI TIMPUL FĂRĂ NUME

ION CIOCANU. O INIMĂ CE RÂDE ȘI PLÂNGE ÎN CUVINTE

ION HADÂRCĂ. POEZIA LUI VASILE ROMANCIUC SAU RE-CITIRI ONIRICE PE RUNE ANCESTRALE

MIHAI DOLGAN. LIRICA LUI VASILE ROMANCIUC

ION ROȘIORU. MARELE PUSTIU INVIZIBIL

ARCADIE SUCEVEANU. MIMOZA ȘI OȚELUL DE DAMASC

 

TABEL CRONOLOGIC

 

OPERA

POEZIE

În volume aparte

În culegeri și publicații periodice

PUBLICISTICĂ

TEXTE PENTRU CÂNTECE

 

VASILE ROMANCIUC — TRADUCĂTOR

 

VASILE ROMANCIUC — ALCĂTUITOR

 

REFERINȚE CRITICE

Recenzii

Dedicații

Bibliografii

 

DIN FONOTECA COMPANIEI PUBLICE "TELERADIO-MOLDOVA"

 

 

     acad. Mihai Cimpoi

POETUL ȘI TIMPUL FĂRĂ NUME

Vasile Romanciuc e copilul scos din leagănul matern și aruncat în plină sau — mai bine zis — în falsă civilizație. Un timp fără nume, o lume mecanică, „împăiată", butaforică, din care a dispărut viul, îl întâmpină rece, cu oglinzi mate, cu fum dens, cu icoane împăienjenite, cu măști pe obrazul oamenilor care se nasc deja mascați.

E un sentiment general de preatârziu, în care câte o stea cade în neștire, de toarcere de nisip al deșerturilor în clepsidra noastră, de cioplit grăbit de lemn — cineva, zice poetul, face crucea pe care Iisus „sus pe Golgota urmează s-o suie".

Se apelează la o analogizare alegorică permanentă între o toamnă tristă și o stare apocaliptică a lumii, frunzele asemănându-se cu măștile, gândurile cu coșmarurile. Urechea prinde cadențe surde de ceasuri, curgeri de nisip în clepsidre, fine țeseri de păienjeniș, întoarceri de piatră de moară, zvon de lire sterline.

Timpul e mandarinul simțurilor și viziunilor, relativizându-le, secătuindu-le, înghețându-le, într-un cuvânt, devitalizându-le: „Clipă grea. Veac uituc. Timp acerb. / Speranțele doar ni-s stăpâne. / Aproape ca-n vechiul proverb, / Guvernele trec, țara rămâne..."

Viziunea, colorată social și istoric, devine nevrotică, bacoviană, apocaliptică: „Timp răblăgit, obosit, / viața de noi parc-ar vrea să se scuture — / sunt un sentimental rătăcit / printre computere. / Lacrimogenule, -mi zic, ai auzit / cea mai tristă veste din tristul nostru oraș — / astăzi, astăzi a fost găsit / primul câine sinucigaș". (Mai văd, mai aud, mai înțeleg).

Poetul conjugă, în fond, neputincios verbul a fi la prezent, trecut, viitor și mai-mult-ca-perfectul...

Sunt în această carte momente sentimentale exprimate într-o nouă recuzită impresionist-simbolistă și tâlcuri moralizatoare concentrate în precepte.

Ca și în „Citirea proverbelor", Vasile Romanciuc, rătăcitul într-un univers întors pe dos, face figură de poet gnomic, operând cu sentințe și apologuri după principiul cioranian: „Rugăciunile refulate irump în sarcasme". 

(Referință la cartea „Un timp fără nume")